IMPOTRIVA DESTINULUI
„Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”
Asiaticii sunt de părere că destinul poate fi schim- bat, însă soarta niciodată, pe principiul „Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”, iar mitul care stă la baza acestei per- cepţii despre viaţă se numeşte „Sfoara roşie a sorţii”. Chinezii cred că fiecare om se naşte pe lume împreună cu un suflet-pereche şi este o chestiune de timp până când cele două jumătăţi vor forma un întreg. „Deşi se mai încurcă uneori, Firul roşu al sorţii nu se va rupe ni- ciodată”, sunt de părere aceştia.
Cum definim cuvântul destin?
„Forţă sau voinţă supranaturală despre care se crede că hotărăşte în mod fatal şi irevocabil tot ce se pe- trece în viaţa omului; fatalitate”.
Un râu de lavă incandescentă şerpuia unind cele trei colţuri ale stelei. Un munte de cristal roşu în formă de piramidă se ridica semeţ în mijlocul ei străpungând cu vârful acel cer roşiatic. Aerul de a- colo era călduţ, dar respirabil. Din interiorul pira- midei se auzea rezonând acea muzică care învăluia în misterul ei, întreaga aulă. Ion amuţise. Privi în sus către cărarea pe care venise cu gândul să fugă şi de-abia atunci îşi dădu seama de distanţa pe care o străbătuse până în locul unde se afla în acel moment. Cercetă cu privirea prin tot acel spaţiu încer- când să descopere cumva vreo fiinţă care şi-ar fi pu- tut duce existenţa acolo. Îşi aduse din nou aminte de cuvintele vraciu- lui. Un fior de teamă îl furnică pe şira spinării. Însă, ca atras de un magnet, păşi fără voia lui pe cele câteva trepte care făceau coborârea către un drum luminat de cristale mici roşiatice. Acesta du- cea la imensa piramidă. Cu cât se apropia mai mult, acea piramidă începea să semene mai degrabă cu un castel. Când ajunse în dreptul ei, descoperi acolo o uşă imensă din aur în care erau încrustate diferite desene pe care Ion nu le înţelegea. Mai făcu un pas şi uşa începu să se deschidă glisându-se şi intrând undeva în peretele castelului. În faţa lui se deschi- dea acum un imens hol luminat pe de o parte şi de alta de cristale rombice înfipte în pereţii acestuia care emanau o lumină albăstruie rece. Ion înaintă atras de muzica misterioasă ce se amplifica undeva la capătul celălalt al holului. Străbătu acel hol şi se opri într-o sală imensă luminată de cristale multi- colore aşezate ca un brâu pe pereţi netezi ai încă- perii. Aici aerul era mult mai pur decât cel de afară. Culoarea roşie dispăruse cu desăvârşire. Pardoseala era făcută din plăci mari albe de marmură. În mij- locul sălii domnea un tron imens făurit din aur în- crustat cu rubine şi safire străjuit pe de o parte şi de alta de doi dragoni poleiţi cu aur. Ceva mai încolo, în faţa tronului, o harpă i- mensă tot din aur, îşi ciupea singură corzile, ema- nând acea muzică halucinantă şi totodată miste- rioasă. Tronul care era poziţionat cu spatele faţă de holul pe care intrase el, începu a se roti. Ion amuţi cuprins de frică. Când tronul se opri, lăsă să se vadă aşezat pe el, un om cu o statură impresionantă, frumos, cu părul alb curgând în plete peste umerii lui laţi, şi cu ochii albaştri lucind ca două stele acolo sub nişte ar- cade pronunţate, împodobite cu nişte sprâncene de- se, frumos arcuite. Veşmintele îi erau brodate în fir de aur, bă- tute în rubine şi mărgăritare. În picioare purta o în- călţăminte neobişnuită. Un fel de cizme cu vârful în- tors.